Câte Românii sunt?
In mod obișnuit, intrat aproape în cotidian, se afirmă cu tristețe și în mod critic, dar sperând în schimbarea acestei situații economico-socială, că sunt 2 Românii. Una a celor educați, a celor îndestulați și una a celor săraci și needucați.
Lucrurile nu au evoluat în mai bine ci, de curând, s-au schimbat într-un fel neașteptat, se pare că – deși sunt în continuare români îndestulați și români foarte sărăci, deși starea de analfabetism propriu-zis sau funcțional al unora separă în continuare românii de români – acum cele două Românii se definesc altfel: România celor care vor să scape de Justiție și România celor care vor să scape Justiția de cei dintâi!
Cine sunt cei care locuiesc România celor care vor să scape de Justiție?
Cine sunt cei care locuiesc România celor care vor să scape Justiția de cei dintâi?
România celor dintâi pare a fi a celor care se cred (sau nu!) abuzați, cei care se cred vulnerabili să fie pedepsiti sau cei care au fost deja pedepsiți, pare a fi a celor care vor să scape de riscul de a fi pedepsiți și vor să o facă controlând Justiția. Aceștia sunt cei care fac din propria lor vulnerabilitate în fața legii un motiv suficient pentru a controla Justiția. Vor Justiția Lor, a lor, pentru că Justiția (doar Justiția) nu le este de ajuns! În această Românie mai sunt și mercenarii, slugile celor de mai sus. Așa cum sunt și unii rătăciți, convinși să se mute aici de către slugile celor care vor să fie stăpâni pe Justiție!
România celorlalți este România celor care știu că au nevoie de LEGE, care știu că au nevoie ca legea să fie respectată, cei care vor să fie protejați de către Justiție. România celor care cred că Justiția le poate proteja viața și pentru asta este necesar să fie independentă, cei care au nevoie să creadă că Justiția există și îi protejează. EI mai știu că nimeni nu poate (în mod esențial) să fie stăpân pe Justiție, că nu este Justiție cea care are stăpân…!!!
Sunt două Românii? Trăim în două Românii?
Nu cred! Sunt prea puțini cei care vor să se înstăpânească pe Justiție, nu ar umple nici un mic sat de munte. Niște șmecheri ajunși la putere. Mai sunt câteva mii de oameni care speră că dacă Șmecherii vor scăpa, vor scăpa și ei de pedepsele pe care ar trebui să le primească. Slugile și păcăliții? Câteva mii, poate câteva zeci de mii. Nu este o Românie! Doar mass media și social media asociată puterii, comunicatorii puterii, felul în care circulă știrile, neadevărul spus interesat fac să pară că există o astfel de Românie!
Puterea a fost dintotdeauna ceva volatil. (Câți ani buni a avut la Roma, ca dictator, Iulius Cezar? Mai puțin de 2 ani, după un război civil, deși era marele Iulius Cezar!) România celor care vor să se înstăpânească pe Justiție este doar un coșmar din care ne vom trezi curând!
România celor care cred că avem nevoie de adevărul spus de Justiție, iar pentru asta Justiția trebuie să fie independentă și pregătită să spună adevărul juridic, este România reală. Este România!
Desigur, în această Românie reală, Justiția – fiind una a oamenilor- este imperfectă și se întâmplă ca magistrații să greșesască, așa cum se întâmplă ca unii dintre ei să abuzeze de poziția lor, cu consecința nedorită a creării de suferințe unor oameni.
Aceste nedorite stări de fapt, urmări ale Justiției imperfecte, nu trebuie negate și situațiile astfel create trebuie îndreptate prin mijloacele legii. Pe de o parte, trebuie reparate prejudiciile (de orice fel or fi ele!) în respectul drepturilor și libertăților fiecăruia dintre noi și, pe de altă parte, trebuie să încercăm să înlăturăm sau (reușind măcar în parte) cel puțin să micșorăm șansele ca Justiția să fie perturbată de neștiință și rea-voința!
Îi înțeleg pe cei care sunt speriați de confruntarea cu Justiția, speriați de urmările faptelor, de cea ce trebuie să suporte dacă Justiția funcționează fără să fie ei sau tovarășii lor Stăpâni pe Justiție . Le înțeleg frustrarea celor care acum se cred stăpâni pe România și încă nu au reușit să se înstăpânească pe Justiție.
Dar nu pot fi de acord cu ei, așa cum niciunul dintre oamenii așezați ai României nu pot fi de acord
Cred că rațiunea și bunele sentimente, adevărul și respectul față de om sunt ipotezele-condiție ale reglementării structurii și funcționării Justiției. Lege.
